iPhone-ul nu mai e doar pentru bogați: oricine își va permite telefoane de ultimă generație de la Apple. Cum e posibil
Apple lansează dispozitive care se adresează clienților cu venituri peste medie, în general. Chiar și cele mai mici dispozitive ale companiei ajung să coste sute bune de euro, deși trec ani buni de la lansare. Pentru a-și extinde bazinul de clienți, Apple se va adresa, de acum încolo, și cumpărătorilor cu posibilități materiale mai limitate.
Dacă ți se părea scump un telefon nou lansat de Apple și niciodată nu ai apucat să cumperi unul, acum poate fi șansa ta. Compania a anunțat că va lansa un iPhone 5G low-cost, pentru toate buzunarele.
Ziua mult așteptată de clienți este foarte aproape
Clienții care vor să pună mâna pe dispozitivul de ultimă generație, la preț redus, mai au foarte puțin de așteptat. Mai exact, până în jurul datei de 8 martie, cand va avea loc lansarea noului iPhone. Important de precizat este că data ar putea suferi modificări, în cazul în care Apple se va confrunta cu probleme de aprovizionare pentru fabricarea noului model.
Dacă ești curios cu privire la specificațiile tehnice ale iPhone-ului low-cost, trebuie să știi că Apple nu-ți va dezamăgi așteptările. Conform specialiștilor cunoscători ai pieței, Apple a construit noul iPhone bazându-se pe o reinterpretare a modelului SE.
De asemenea, viitorii cumpărători trebuie să știe că telefonul, deși va fi mai ieftin decât gama premium a companiei, va avea funcții specifice rețelei 5G, o cameră îmbunătățită și un procesor mai rapid.
Deși traversăm o criză de cipuri la nivel global, dar și una pandemică, 2021 a fost un an excepțional pentru piața smartphone-urilor, la nivel global. S-au realizat vânzări la volume impresionante, iar clasamentul celor mai râvnite mărci arată destul de interesant pentru pasionații din domeniu.
În 2021 s-au vândut1,35 miliarde de smartphone-uri, marcându-se astfel o creștere a vânzărilor cu 70 de milioane față de 2020.
Apple a încheiat ultimul trimestru din 2021 devansând rivalul Samsung și vânzând aproape 85 de milioane de unități. Cei de la Samsung trebuie să se mulțumească cu a doua poziție în clasamentul liderilor pieței de profit, cu aproape 69 milioane de telefoane vândute.